În condițiile actuale, în care sectorul privat din România are nevoie de asistență, soluția de susținere a creditului comercial printr-o schemă de reasigurare este extrem de importantă.

Ce este creditul comercial? Creditul comercial sau creditul furnizor este acordat de către furnizorii de mărfuri sau servicii cumpărătorilor, urmând ca plata acestora să fie efectuată la o dată ulterioară, stabilită de comun acord. Creditul comercial se acordă de obicei pe termen scurt, scadențele fiind între 30 si 90 de zile.

Pentru o companie aflată la început de drum, creditul comercial este un instrument important, generator de cash-flow, care oferă posibilitatea acesteia să achiziționeze și să vândă produse sau servicii cu decontare ulterioară, conform înțelegerii părților. În comparație cu creditul bancar sau factoringul, creditul furnizor nu este purtător de dobândă.

De exemplu, o societate comercială specializată în vânzarea de produse cu amănuntul (en-detail), achiziționează marfă de la un distribuitor, urmând ca plata să fie efectuată conform contractului, la un anumit termen. În acest interval, societatea comercială beneficiază de credit comercial, din partea furnizorului.

În România, această practică este foarte des întâlnită, multe companii își susțin afacerile prin intermediul creditului comercial.

În țara noastră, volumul creditului comercial este de trei ori mai mare decât cel al creditului bancar, mai exact 383 de miliarde de lei (credit comercial) față de 117 miliarde lei (credit bancar).

Important de menționat că termenul mediu de plată al facturilor în România este de 115 zile, dublu față de media europeană și față de nivelul înregistrat în urmă cu 10 ani.

Vă recomandăm:

Avantaje și dezavantaje ale măsurilor de tip “helicopter money”

Acest fenomen a amplificat interdependența dintre companii, a majorat riscul sistemic și propagarea efectelor negative dintre companii, similar unui efect de domino. O verigă slabă în acest lanț va genera efecte negative asupra întregului lanț de companii.

Situația neplății facturilor, de către o singură companie, aflată în insolvență, afectează într-un efect de domino, alte 4 companii. Fiecare dintre aceste 4 companii se poate afla, la rândul său, în situația de a intra în insolvență, lucru ce duce la disponibilizări. În final, va fi afectat chiar statul, întrucât va crește șomajul și vor scădea veniturile publice.

Vă recomandăm:

Este etic să spui că oferi un credit cu dobândă zero, dar să ai costuri care măresc valoarea împrumutului? Da, este. De ce?

În momentul de față este importantă susținerea unei scheme de reasigurare a creditului comercial tocmai pentru ca motoarele economiei să continue să funcționeze.

Nu vom putea merge înainte punând lacătul pe economie sau discutând despre această problemă într-un mod populist. Din contră, ne vom afla în situația în care și mai mulți oameni își vor pierde locurile de muncă, suplimentar față de cei un milion de oameni, ce au contractele suspendate și cei 400 de mii, ce au contractele de muncă lichidate.

Comentarii