Economia Chinei generează anual un PIB de peste 14 trilioane USD și ocupă cea de-a doua poziție în ierarhia economiilor mondiale. Prima economie a lumii este cea a Statelor Unite cu al său PIB de 22 trilioane USD/an.

Dar cum s-a ajuns în situația ca economia chineză să depășească economii precum cele ale Japoniei sau Germaniei și să amenințe poziția Statelor Unite?

După terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial, economia Chinei se afla într-o situație dificilă, aceasta fiind una subdezvoltată. China a adoptat modelul economiei de comandă, planificată central, asemănătoare cu cea a Uniunii Sovietice.

Începând cu 1953 au urmat o serie de reforme, sub conducerea lui Mao Zedong:

1953 – 1957: Primul plan cincinal – Scopul programului a fost de a stimula industrializarea Chinei. Producția de oțel s-a majorat de patru ori în patru ani, de la 1,3 milioane tone la 5,2 milioane tone.

1958–1962: Marele Salt Înainte – Campania a subliniat transformarea agrară-industrială a Chinei, printr-un sistem agricol comunal. Cu toate acestea, planul a eșuat și a produs moartea unui număr estimat situat între 18 și 45 de milioane de chinezi.

1959–1962: Conferința de la Lushan – în cadrul conferinței s-a renunțat la politicile Marelui Salt Înainte.

1966–1976: Marea Revoluție Culturală Proletară – Mao Zedong a încercat să recupereze puterea și sprijinul după eșecul Marelui Salt Înainte. Cu toate acestea, acesta a fost un alt plan care s-a declanșat, provocând alte milioane de decese prin violență.

1971: China a aderat la ONU – Republica Populară Chineză (RPC) a înlocuit astfel Republica Chineză (Taiwan) ca membru permanent al Națiunilor Unite. A fost adoptată rezoluția 2758 de către statele membre ONU.

1972: Vizita președintelui Nixon – Richard Nixon a fost primul președinte al Statelor Unite care a vizitat China, după cel de-al doilea război mondial. Aceasta a ajutat la restabilirea relațiilor diplomatice între cele două națiuni.

Cum a evoluat economia Chinei după 1979

Între 1949 și 1979, economia Chinei a înregistrat rate reduse de creștere.

Primele reforme ce au dus la deschiderea economiei chineze s-au produs după moartea lui Mao Zedong (1976), sub conducerea lui Deng Xiaoping.

Între 1950 și 1973, PIB-ul pe cap de locuitor a crescut cu o rată medie de 2,9% pe an. Acest lucru a plasat economia chineză aproape de mijlocul clasamentului națiunilor asiatice, cu țări capitaliste vecine, ca Japonia, Coreea de Sud și Taiwan (ROC), ce se aflau în fruntea clasamentului.

Începând cu 1970, economia a intrat într-o perioadă de stagnare, iar după moartea lui Mao Zedong, conducerea Partidului Comunist a apelat la reforme orientate către piață pentru a da un impuls dezvoltării economiei.

Menționez mai jos modul în care au evoluat economiile Chinei și ale Statelor Unite, în intervalul 1952 -1975 (cifrele sunt în miliarde USD), până la începerea reformelor:

După introducerea reformelor economice, inițiate de către Deng Xiaoping, la sfârșitul anilor ’70, ce au dus la remodelarea industriei și agriculturii, creșterea economică a Chinei a fost una extrem de rapidă.

Din 1979 până în 2010, creșterea medie anuală a PIB a Chinei a fost de 9,91%, atingând un maxim istoric de 15,2% în 1984 și un minim de 3,8% în 1990.

În intervalul 1975 – 1985, PIB-ul Chinei s-a dublat.

Dezvoltarea economică a Chinei se datorează deschiderii economice față de Vest. Companiile occidentale au investit masiv în China, după crearea zonelor economice speciale, niște enclave economice, unde investitorii beneficiază de forță de muncă ieftină, la discreție și facilități fiscale.

Ca parte a reformelor sale economice și a politicii de deschidere, între 1980 și 1984, China a stabilit zone economice speciale (SEZ) în Shantou, Shenzhen și Zhuhai în provincia Guangdong și Xiamen în provincia Fujian. China a desemnat insula Hainan, zonă economică specială.

În 1984, China a deschis alte 14 orașe de coastă pentru investiții: Dalian, Qinhuangdao, Tianjin, Yantai, Qingdao, Lianyungang, Nantong, Shanghai, Ningbo, Wenzhou, Fuzhou, Guangzhou, Zhanjiang și Beihai. Aceste orașe de coastă au fost desemnate „Orașe de coastă deschise”.

Apoi, începând cu 1985, guvernul central a extins zona de coastă prin stabilirea următoarelor zone economice deschise: Peninsula Liaodong, provincia Hebei (care înconjoară Beijingul și Tianjin), Peninsula Shandong, Delta râului Yangtze, triunghiul Xiamen-Zhangzhou-Quanzhou din sudul provinciei Fujian, Delta râului Perla și regiunea autonomă Guangxi Zhuang.

În 1990, guvernul chinez a decis deschiderea zonei Pudong New din Shanghai pentru investiții, precum și mai multe orașe din Valea Râului Yang Zi.

Începând cu 1992, Consiliul de Stat a deschis o serie de orașe de frontieră și toate orașele capitale din provinciile interioare și regiunile autonome.

În plus, în orașele mari și mijlocii au fost create 15 zone de liber schimb, 32 de zone de dezvoltare economică și tehnologică la nivel de stat și 53 de zone de dezvoltare industrială nouă și înaltă tehnologie.

Harta zonelor economice speciale din China

La nivelul anului 1995, economia chineză genera un PIB de 736 miliarde USD, cea a Statelor Unite depășea 7 trilioane USD.

În 2005, economia statului asiatic atingea un nivel de 2,28 trilioane USD, cea americana se ridica la 13 trilioane USD.

În 2007, cu un PIB de 3,55 trilioane USD, economia chineză o surclasa pe cea a Germaniei, economia germană generând în același an un PIB de 3,42 trilioane USD.

În 2015, PIB-ul Chinei depășea nivelul de 11 trilioane USD și își consolida poziția de cea de-a doua economie a lumii, în spatele celei a SUA.

La finalul anului trecut, economia chineză a depășit 14 trilioane USD.

Dinamica evoluției economiilor chineză și americană, în intervalul 1952-2019, se poate observa în graficul următor:

China a devenit fabrica planetei. Investițiile occidentale directe în statul asiatic au depășit 3,5 trilioane USD, în ultimii 40 de ani, media anuala fiind de 84,24 miliarde USD/an (Sursa: https://www.theglobaleconomy.com/China/fdi_dollars/).

Puternica dezvoltare economică a Chinei a permis acestui stat efectuarea de investiții peste hotare. Astfel, Europa și Africa au devenit țintele preferate ale investitorilor chinezi.

Anul trecut, de exemplu, entitățile chineze au investit 11,7 miliarde de euro (aproape 13 miliarde de dolari) în țările Uniunii Europene, marea majoritate a acestei sume în fuziuni și achiziții și doar o cotă minimă reprezintă noi companii înființate. În 2018, entitățile chineze au investit aproximativ 25 de miliarde de dolari în Statele Unite. Toate aceste investiții au fost sprijinite de către guvernul Chinei.

Astfel, China se află într-o poziție de putere, dorind a-și impune punctul de vedere pe plan international prin subordonarea deciziilor țărilor ce au beneficiat de investiții sponsorizate de către statul comunist.

Investițiile chineze vin cu riscuri majore, cel mai bun exemplu este cel al autostrăzii construite de către companiile chineze, în Muntenegru, autostradă ce va lega portul Bar, de capitala Serbiei, Belgrad. Costurile de construcție ale acestei autostrăzi depășesc 1,3 miliarde de dolari, fiind suportate în proporție de 85% din valoarea proiectului, de către China. Această investiție reprezintă peste 25% din valoarea PIB-ului statului Muntenegru și au majorat datoria in PIB a statului balcanic la 85%.

În România, investițiile chineze vizau domeniul energiei. Astfel, China General Nuclear Power, companie aflată sub investigație în SUA, pentru furt de tehnologie militară, urma să construiască reactoarele 3 și 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă. În data de 26 mai 2020, partea română a rupt acordul cu CGN. Valoarea investiției ar fi fost de 6 miliarde de dolari și urma să fie finanțată de către partea chineză.

De asemenea, important de menționat că peste 85% dintre bunurile contrafăcute, la nivel mondial, provin din China, companiile din Vest fiind direct afectate. În China se produce o gamă largă de bunuri contrafăcute, începând cu articole sport, electronice, electrocasnice ceasuri sau autoturisme. Valoarea acestora depășește 400 de miliarde de dolari pe an.

China acționează din ce în ce mai insistent și autoritar pe plan mondial, pentru a-și impune punctul de vedere. Investițiile chineze nu vin doar cu constrângeri, ci limitează dreptul statelor de a acționa pe plan internațional.

Înainte de criza coronavirusului se estima că până în 2025, economia Chinei o va depăși pe cea a Statelor Unite. Asistăm la o încleștare a rivalităților dintre societățile capitalistă și cea comunistă.

Vă recomandăm:

Cum au ajuns SUA la o datorie de 26 de trilioane de dolari și la un deficit bugetar record

Uniunea Europeană a anunțat un plan economic în valoare de 750 de miliarde de euro, din care România va beneficia de 33 miliarde de euro. La nivelul Uniunii Europene se pregătește un pachet de peste 1,85 trilioane euro (Sursa: https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/en/ip_20_940), bani ce vor fi investiți în economiile statelor membre.

Peste Ocean, Statele Unite au anunțat un pachet de stimulare de peste 4 trilioane de dolari.

Modul în care statele occidentale vor reuși a-și coordona eforturile în următorii 5 ani, va întări modelul societății liberale, vestice, în opoziție cu cea autoritară, comunistă. Vestul are o singură opțiune. Să acționeze strategic, inteligent, să pună în prim plan propriile interese, iar aceste interese sunt legate de libertatea economică și individuală. Libertatea este cel mai de preț lucru pe care oamenii îl au, iar această libertate nu trebuie să fie pusă în pericol de un model autoritar.

Vă recomandăm:

Stay on the line

Contributor

Comentarii