COVID-19 este numele oficial al coronavirusului ce a declanșat criza din Wuhan. Acesta are capacitatea de a genera o recesiune la nivel mondial, prin măsurile draconice luate de către guvernele țărilor, pentru a preveni răspândirea sa, dar are și capacitatea de a diminua puterea Republicii Populare Chineze, atât pe plan mondial, dar mai ales regional. În eventualitatea în care guvernul chinez va eșua în eforturile sale de a opri răspândirea coronavirusului, statul asiatic va fi afectat economic, militar și mai ales social.

Dezvoltarea Chinei este strâns legată de investițiile masive efectuate de către companiile occidentale, care au mizat pe forță de muncă ieftină, accesibilă.

În 1975, economia Chinei genera un PIB anual de doar 163,4 miliarde USD, la o populație de 926 milioane de locuitori. PIB-ul pe cap de locuitor se situa la 178 de dolari.

La nivelul anului 1975, piramida demografică arăta conform celor de mai jos (Sursa: www.populationpyramid.net):

O națiune cu populație tânără, cu forță de muncă la discreție. În 1979 a fost adoptată legea „copilui unic”, aceasta fiind pusă în practică după ce timp de douăzeci de ani, China a urmat o politică ce impunea cetățenilor cel mult doi copii/familie.

În 2020, piramida demografică a Chinei arată precum în figura următoare:

Populația, în ultimii 45 de ani, a crescut la peste 1,4 miliarde locuitori. PIB-ul de 13,6 trilioane de dolari, generat anual, plasează China pe locul 2 pe plan mondial, după cel al SUA. PIB-ul pe cap de locuitor s-a majorat de la 178 USD (1975) la peste 10200 USD (2020). China a reușit să scoată din sărăcie o populație de peste 850 de milioane de cetățeni, în ultimii 40 de ani. Am precizat cele de mai sus pentru a putea face o comparație între situația din 1975 și cea prezentă.

Liderii chinezi s-au angajat în 2010 să dubleze PIB-ul Chinei până în 2020, mizând pe o creștere economică de cel puțin 6,5%/an. În ultimii ani, China și-a reînnoit sprijinul pentru întreprinderile de stat din sectoare considerate importante pentru „securitatea economică”, căutând în mod explicit să favorizeze industrii competitive la nivel mondial. Dar liderii chinezi au subminat și unele reforme orientate către piață, reafirmând rolul dominant al statului în economie, o poziție care amenință să descurajeze inițiativa privată și să facă economia mai puțin eficientă pe termen lung. În luna martie 2016, guvernul Chinei sublinia necesitatea creșterii gradului de inovație și a stimulării consumului intern, pentru a scădea gradul de dependență al economiei, de investițiile guvernamentale, de exporturi și industria grea.

Cu toate acestea, deși China a făcut progrese în creșterea gradului de inovație, nu și-a diversificat și economia. Beijingul s-a angajat să acorde pieței un rol mai important în alocarea resurselor, dar politicile guvernului chinez continuă să favorizeze întreprinderile de stat și să sublinieze stabilitatea sistemului comunist.

PIB-ul Chinei, la nivelul anului 2010, înregistra 6,1 trilioane USD, obiectivul dublării până în 2020 a fost atins, valoarea actuală a PIB-ului statului asiatic fiind de 13,6 trilioane USD.

Vă recomandăm:

Imperiul contraatacă: marea expansiune chinezească în lume amenință poziția Statelor Unite

Dar obiectivul guvernului chinez de a-și diversifica economia și de a reduce importanța exporturilor, în structura PIB-ului, nu a fost atins. China este, exceptând UE 28, cel mai mare exportator de pe planetă, cu bunuri și servicii de peste 2,2 trilioane, exportate anual.

Puterea Chinei provine din cererea internă a Vestului. Piața internă chineză contează în cererea totală de bunuri și servicii, dar fără companiile din Uniunea Europeană și SUA, care produc și contribuie la majorarea PIB-ului chinez, China nu poate supraviețui.

În graficul de mai jos se poate observa rata de creștere anuală a PIB-ului Chinei (include prognoza până la nivelul anului 2024):

În 2019, statul asiatic a înregistrat o creștere de 6,1%, cea mai redusă valoare din ultimii 29 de ani.

Care a fost efectul ascenisunii economice a Chinei, din ultimii 30 de ani?

China a adoptat o politică agresivă în Marea Chinei de Sud, întinsă pe o suprafață ce include partea de sud a Chinei, estul Vitenamului, vestul statului Filipine, strâmtoarea Singapore, peninsula Malay și Borneo.

Marea are o importanță strategică imensă, peste o tremie din transportul mondial de bunuri circulă în perimetrul descris mai sus, bunuri în valoare de peste 3,5 trilioane de dolari/an sunt transportate către diferite destinații prin Marea Chinei de Sud. De asemenea, importante rezerve de petrol și gaze se află în subsolul mării.

La nivelul anului 2019, China a continuat să extindă construcția de instalații în Insulele Spratlys, implementând sisteme militare avansate pentru avanposturile de pe aceste insule. China ocupă o parte din Insulele Paracel revendicate de Vietnam și Taiwan. Insulele Senkaku administrate de Japonia sunt, de asemenea, revendicate de China. Pretențiile Republicii Populare Chineze asupra Taiwan (Republica Chineză) sunt cunoscute și implică o prezență navală permanentă a Republicii Populare Chineze în preajma apelor teritoriale ale Taiwan-ului (Republica Chineză).

China se manifestă expansiv în Marea Chinei de Sud, iar acesta este un efect direct al dezvoltării sale economice. China a devenit un actor global, efectuând investiții majore economice în Africa și Europa. Statul asiatic nu ar fi avut posibilitatea, pe cont propriu, să devină a doua putere economică pe plan mondial, după Statele Unite, nu putea deveni o mare putere militară și nici nu ar fi putut să devină un actor global, în lipsa investițiilor în economia sa. Vestul este actorul principal al expansiunii Chinei.

Impactul COVID-19 asupra economiei și expansiunii Chinei poate fi, însă, unul devastator și se manifestă, momentan, prin reducerea previziunilor legate de creșterea PIB-ului, în 2020, la cel mult 5%. Această creștere moderată se traduce printr-o reducere de 136 miliarde de dolari. Dar creșterea de 5% depinde de momentul în care criza se va încheia. Efectul restrângerii activității economice poate fi unul de durată, iar prognoza de 5% poate fi una optimistă.

Vă recomandăm:

Cum au ajuns SUA la o datorie de 26 de trilioane de dolari și la un deficit bugetar record

După unele estimări, peste 40% până la 45% din populația adultă a Chinei se află în carantină obligatorie sau auto-impusă. De la fabrici la birouri, mall-uri comerciale la cinematografe, șantiere navale până la stadioane, multe locuri sunt închise sau nu sunt frecventate. Exporturile scad, din cauză că fabricile sunt închise, iar scăderea consumului intern va avea un efect devastator asupra PIB-ului Chinei.

Rusia, care a exportat peste 1,5 milioane de barili de petrol/zi, în 2019, se află printre pierzătorii actualei crize. În eventualitatea unei scăderi economice a Chinei, Rusia va fi direct afectată. De asemenea, o scădere economică globală, nu neapărat recesiune, duce la scăderea prețului hidrocarburilor, ceea ce va afecta acele state ce își echilibrează bugetul de stat în funcție de veniturile obținute din vânzarea de petrol.

Cine poate câștiga din criza actuală?

Statele din Asia de Sud-Est, alături de India, Japonia și Taiwan. Companiile din Occident vor avea posibilitatea de a-și reorienta investițiile, pentru a-și diversifica facilitățile de producție, dinspre China, spre Vietnam, Malezia, Filipine, India, Thailanda, Bangladesh ori Cambodgia. Dintre țările enumerate, cea mai importantă este India, țară cu o populație de 1,36 miliarde de locuitori.

Acesta este un efort pe termen lung și implică importante cheltuieli de capital, dar reorientarea către statele din Asia de Sud-Est, alături de India, poate fi o bună opțiune. Companiile din Vest pot aplica același scenariu utilizat în China, începând cu anii ’70 ai secolului trecut, cu diferența că diversificarea producției nu va limita companiile la o singură locație.

China va avea de suferit și din punct de vedere social sau geopolitic, mai ales în Asia de Sud-Est, unde în ultimii 10 ani s-a manifestat tot mai agresiv.

De asemenea, populația a avut acces la tehnologie, internet, contact cu lumea exterioară. China din 2020 nu mai este aceeași cu cea din 1975. Orice măsură represivă va crea mutații în societate, generația tânără nu mai este dispusă să accepte restricțiile impuse de statul comunist, în ceea ce privește libertatea de comunicare, pe care le-au acceptat parinții și bunicii lor. Iar reacțiile cetățenilor din Wuhan, la adresa autorităților sunt cel mai bun exemplu în acest sens.

Contributor

Comentarii