Taxarea este procesul prin care statul extrage cu forța resurse din buzunarele noastre. Chiar dacă în societățile moderne se vorbește despre concepte abstracte de tipul ”contract social”, ”democrație”, ”stat de drept”, taxarea are agresiune în spate întoteauna. Este forma prin care cei ”bogați” sunt aduși la același nivel de venit și performanță cu cei ”săraci”. E cu luptă de clasă în spate întotdeauna. Cu concepte vagi în spate, greu de definit și apărat.

Taxarea este modul prin care statul redistribuie arbitrar și politic resurse fără să ne întrebe sau fără să țină cont niciodată de TOȚI cei implicați în acest mecanism. Când te opui taxării riști enorm. Intri în ”ilegalitate”. Iar consecințele pot fi teribile. De aceea, taxarea este forma cea mai avansată de delapidare. Este furt instituționalizat. Este, dacă vreți, un furt devenit ”legal”. Și ”legitim”. În toate formele sale.

Taxarea nu este despre ceva voluntar. Nici despre solidaritate socială cu cei care vor beneficia de pe urma resurselor extrase prin stat și lege din buzunarele tale. Nu este nici despre bunurile publice care nu pot fi create decât prin acest mecanism agresiv și ineficient. Imperfecțiunea naturii umane sau a piețelor (tot construcție socială) nu pot nici ele fi invocate pentru a justifica această agresiune în viața noastră.

Fiind o agresiune instituționalizată, taxarea nu poate fi nici ”optimă” și nici ”bună”. Cea mai bună taxă aplicată oamenilor este ”taxa zero”. Discuțiile privind taxele progresive versus cele în cotă unică sunt futile. La fel și cele care vorbesc de curbe sau nivele optime de taxare. Maximizarea efectelor unei taxe este imposibil de realizat. Pentru că taxarea ia o resursă de la unii și o dă arbitrar la alții. Este o sclavie a lumii moderne în care trăim.

Vă recomandăm:

Explicația pentru care unii oameni își cumpără SUV-uri, telefoane scumpe și își fac concediile în locuri exotice, deși „nu-și permit”

Taxarea este generatoare de stimulente economice nesănătoase. Producția de taxe va înlocui, și înlocuiește deja, producția de bunuri și servicii. Este mai rentabil întotdeauna să bagi legal mâna în buzunarul celui de produce decât să produci ca și el bunuri și servicii. Producția de bunuri și servicii este cu stres, riscuri și pierderi. Producția de taxe nu.

O altă iluzie frecventă în teoria economică a ultimelor decenii este aceea a dezvoltării prin taxare. Prin impuls fiscal sau monetar, cum îi plăcea lui Keynes să reboteze taxele. Când iei de la unii și dai la alții, cum se întâmplă în cazul taxării, nu poți avea o dezvoltare a societății. Poți avea haos, cel puțin. Cu atât mai mult cu cât taxarea este despre stat și antreprenoriat politic. Nicidecum despre inițiativă privată sau mecanisme de piață.

Vă recomandăm:

Cum au ajuns SUA la o datorie de 26 de trilioane de dolari și la un deficit bugetar record

Concluzia este cât se poate de clară: până nu înțelegem corect natura taxării nu avem cum să înțelegem natura statului. Și de aici, să înțelegem ce poate face și ce nu poate face orice politica publică în materie de bunăstare și dezvoltare. Taxele nu sunt nicidecum contribuții. Sunt plăți directe către alții. Scoși din pălărie. Nimeni nu ar vota benevol pentru acest lucru. Întotdeauna unii (cei către care merg aceste taxe) votează împotriva altora (cei de la care se va lua). Democrația este un eșec în acest caz. Legea și statul de drept la fel.

Contributor

Comentarii