Trăim zile grele, timpuri dificile, însă în aceste zile nu contenesc gesturile de solidaritate și de implicare.

Aceste gesturi vin de la oamenii simpli, care îți zâmbesc pe stradă din spatele unor măști, de la vânzătoarele care se expun zilnic pericolului, dar care continuă să își facă treaba pentru ca noi să putem cumpăra cele necesare, de la medicii care se luptă cu tot mai multe cazuri de coronavirus, dar și de la oamenii care își pun la dispoziția țării resursele. Antreprenorul Ștefan Mandachi a pus la dispoziția cadrelor medicale din Suceava, poliției, DSP, serviciului de ambulanță, pompierilor, jandarmilor și SMURD, comenzi de mâncare și livrările aferente, gratuit.

Vă recomandăm:

Ianis Hagi putea să cheltuiască banii părinților în concedii scumpe și să devină o vedetă de plastic. A ales să muncească

Într-un răspuns trimis poliției, Ștefan Mandachi precizează că limita este „până crapă cuptoarele! Deci: crăpatul cuptoarelor e limita! (și dacă se taie curentul). Nu există absolut nicio limită!”

Redau mai jos comunicatul său, este prea bun pentru a nu-l reda în totalitate:

„Rog toate instituțiile să solicite meniuri FĂRĂ NUMĂR de la noi fără nicio jenă! (Avem noi pierderi mult mai mari în alte părți, nu aici). Deci nu sărăcim deocamdată, Slavă Domnului! Mă pun în pielea unui asistent la spital în aceste momente și sunt și mai motivat să măresc producția. Și dacă nu se impun restricții și avem cereri, măresc producția imediat!!!

Atâta timp cât oamenii mei rezistă și mai vin la muncă în Suceava, noi producem și livrăm CU DRAG către medici și cadre militare care se luptă în prima linie.

Angajații noștri sunt speriați să nu fie contaminați, pentru că în Suceava s-a interacționat enorm și s-a mințit la fel de mult. Au și ei familii. Și cu toate astea, sunt pe baricade… Le repet: să informeze urgent DSP și POLIȚIA dacă au interacționat, să nu riște nimic.

Voi păstra toți acești angajați Spartan, care rezistă acum (livrează). Vor rămâne în firmă cât timp va exista firma (evident, cu acordul lor) chiar dacă se vor închide toate restaurantele și ne vom reprofila. Și vor fi recompensați pentru curajul lor!

Eu consider că angajații mei care acum LUPTĂ și MUNCESC sunt niște eroi. De aceea, ei sunt ÎN LINIA ÎNTÂI! Lor le dedic acest logo, care este simbolul luptei duse de către SALARIAȚI EROI. Orice salariat care muncește acum merită respect, indiferent din ce companie face parte. Acesta este simbolul angajaților din toată România. Să fim în LINIA ÎNTÂI, chiar dacă asta înseamnă să stăm blocați în case!

Le mulțumesc tuturor salariaților din rețeaua SPARTAN, MANDACHI, HERCULE, care stau cuminciori acasă! Sunt mândru de voi că respectați regulile! Cu unii dintre ei stau 16 ore pe zi în telefoane. Și ei sunt în linia întîi!”

Iubiți România, căci această țară se poate ridica doar prin oamenii săi! Iar Ștefan a decis să fie în linia întâi, să nu lase pe nimeni în urmă. Ne putem implica și noi prin respectarea tuturor regulilor pe care trebuie să le adoptăm pentru a stopa propagarea coronavirusului.

Suntem cu toții frați în această luptă cu un dușman nevăzut. România, te iubim!

Comentarii