Un alt mit, alături de cel al bunurilor publice „gratuite”, este cel al virtuțiilor fixării prețurilor bunurilor private de către stat. Statul, acest providențial aliat al celor năpăstuiți, este chemat mereu să repare „ticăloșia”, „lăcomia” sau „egoismul” rapace al capitaliștilor. Atunci când nu poate monopoliza mijloacele de producție, statul este chemat să nu lase piața să stabilească prețurile. Plafonarea / fixarea prețurilor este aclamată de tagma de consumatori care ar dori totul „gratis” iar, atunci când nu se poate, să fie la un preț modic care să anuleze tot profitul antreprenorului, transferându-l automat și agresiv în buzunarul consumatorului.

Am spus-o în lecțiile anterioare, prețul este expresia rarității bunurilor în comparație cu intensitatea nevoilor acoperite de aceste bunuri. Prețurile cresc când apare un dezechilibru între cele două elemente prezente în preț: fie bunul devine mai abundent și prețul său scade, fie nevoia din spate e mai puțin intensă și iar scade prețul (valabil și invers). Profitul este dat de diferența între prețurile la care cumperi resursele și prețurile la care vinzi bunurile sau serviciile produse cu aceste resurse. Nimic nu este lipsit de valoare în economie. Nimic nu este gratuit, am lămurit deja acest lucru.
Prețul nu poate reflecta exclusiv costurile de producție din spatele bunului ci și alte elemente legate de piață: intensitatea nevoii, concurența directă, concurența indirectă (bunuri substituibile). Prețul nu este exclusiv munca din spatele acestor bunuri. Prețul este subiectiv, nu obiectiv. Starea naturală a prețurilor este să fie instabile nu stabile.

Îți recomandăm:

Lipsa educației financiare va duce la crearea unei mase largi de cetățeni ușor manipulabili. Este necesar ca educația financiară să fie predată de la vârste fragede

Această instabilitate este foarte utilă prin ceea ce transmite celor din piață (producători, cumpărători). Plafonarea artificială a unui preț sau fixarea sa arbitrară de către politician anulează toată informația pe care o poartă în spatele lor aceste prețuri: cât de rare sunt bunurile prin comparație cu nevoile sau cât de intense sunt nevoile prin comparație cu oferta.
Calculul economic se bazează enorm pe informația din aceste prețuri fie că vorbim de materii prime, servicii furnizate de terți, muncă sau produse finite vândute pe piață. Plafonarea sau fixarea pune între paranteze acest calcul. Consecința este că afacerile se vor închide, vor opera cu eroare în spate sau nu se vor deschide alte afaceri noi.
Plafonarea unui preț nu este niciodată despre binele oamenilor. Este o măsură populistă cu efecte contrare, în final. Este o măsură care antagonizează inutil două clase de operatori în economie (producători vs. consumatori). Când au putere politică, producătorii luptă pentru plafonarea în sus a prețurilor (să nu dai mai puțin decât îți cer eu).

Îți recomandăm:

Fenomenul muncii la gri. Cum sunt afectați pe termen lung angajații ce primesc salariul în „plic”

Când au putere politică, consumatorii luptă pentru plafonarea în jos a prețurilor (să nu dau mai mult decât îmi convine). Acești operatori nu se află în luptă ci ei cooperează unul cu celălalt. Nici unul, nici celălalt nu ar avea de câștigat dacă un arbitru ca statul intervine brutal în joc și dă dreptate doar unei tabere. Dacă susții prea mult consumatorii, plafonând în jos prețurile, scoți din joc producători care dau faliment sau pleacă de pe piață. Dacă susții prea mult producătorii (mai rar și, de regulă, când e vorba de companii de stat), plafonând în sus prețul, consumatorii captivi vor sărăci enorm, nivelul lor de trai având de suferit pe termen lung.

Nici nu mai vorbesc de faptul că cineva din afara mecanismului de schimb nu are cum să știe el mai bine care este prețul optim care ar trebui plătit pentru un bun sau un serviciu. Plafonarea este calea sigură către și mai mult intervenționism etatic prin falimentul clar al inițiativei private care deschide (culmea, nu?) calea către singurul care mai „vrea” să livreze ceva „pieței” în astfel de condiții nefavorabile. „Gratuit”, desigur!

Îți recomandăm:

Încurajați și susțineți piața de capital din România!

Plafonarea prețurilor nu este despre economie. Este despre politică. Nu are nimic economic în spate. Cu fiecare plafonare introdusă în economie se naște haos și eroare antreprenorială. Apar germenii unei crize structurale care va produce efecte greu de surmontat. Ca să nu mai spun că plafonările, cel mai adesea, se bat cap în cap: vrei ca statul să plafoneze prețul la roșii cât mai jos și prețul la munca înglobată în aceste roșii cât mai sus (salariul minim). Pe termen lung, astfel de absurdități etatiste înseamnă faliment general!

Contributor

Comentarii