Membrii Asociației CFA România au ales Președintele și componența Consiliului Director care va conduce organizația în următorii doi ani (octombrie 2020 – 2022).
Funcția de Președinte va fi deținută de Alexandra Smedoiu, CFA, iar cele două poziții de Vicepreședinte vor fi deținute de Adrian Codirlașu, CFA și de Răzvan Szilagyi, CFA. Funcția de Trezorier al organizației va fi îndeplinită de Andreea Nica, CFA.
Totodată, Dorin Badea, CFA, Adrian Popa, CFA, Cristian Popa, CFA, Mugur Popescu, CFA și Mihai Purcărea, CFA, membrii aleși ai Consiliului Director, vor conduce și vor contribui la dezvoltarea și notorietatea asociației.

Alexandra Smedoiu, CFA – Președinte al Asociației CFA România, declară:

„Alături de cei mai buni profesioniști din domeniul financiar, vom continua să ne implicăm în proiecte de impact pentru societate, precum cele de educație financiară, dar și în inițiative de dezvoltare a piețelor financiare în România, ca pilon de susținere a economiei românești.”

Adrian Codirlașu, CFA – Vicepreședinte al Asociației CFA România (Președinte între anii 2016 – octombrie 2020), declară:

„Cum cel de al doilea mandat al meu a luat sfârșit, consider că a fost o mare onoare pentru mine să reprezint din funcția de Președinte Asociația CFA România. Am realizat foarte multe, însă efortul pentru implementarea proiectelor organizației pe care am reprezentat-o mai mult de patru ani, este unul comun și doresc pe această cale să mulțumesc membrilor Consiliului Director, colegilor executivi, precum și voluntarilor pentru colaborarea din acești ani. Suntem o echipa puternică, iar Asociația CFA România este o organizație remarcabilă. Îi urez mult succes Alexandrei Smedoiu în noua poziție și sunt sigur că va avea rezultate excepționale”.

Candidatii pentru titlul CFA® trebuie sa promoveze o serie de trei examene cu frecventa anuala. Fiecare examen presupune cca. 250-300 de ore de studiu individual. In plus, sunt necesari 4 ani de experienta profesionala relevanta in domeniul financiar, precum si aderarea la un cod de standarde etice si profesionale stricte.
Asociatia CFA Romania este organizatia profesionistilor in investitii din Romania, detinatori ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA®), calificare administrata de CFA Institute (USA). Asociatia CFA Romania are misiunea de a promova interesele specialistilor in investitii si de a mentine standarde ridicate de integritate si excelenta profesionala.
In prezent, Asociatia CFA Romania are peste 225 de membri, detinatori ai titlului de Chartered Financial Analyst (CFA®). Profesionistii care sunt membri ai Asociatiei CFA Romania lucreaza pentru institutii de reglementare, institutii supranationale, institutii bancare, firme de asigurari, firme de intermediere de valori mobiliare, firme de asset management, fonduri de pensii, firme de consultanta, sectorul public, institutii de invatamant, companii care activeaza in diverse sectoare economice.

http://cfaromania.ro
Contributor
Do you like CFA Society Romania's articles? Follow on social!

Comentarii