Dacă în articolul precedent menționam că o bancă centrală independentă de factorul politic este indispensabilă pentru a reduce caracterul sistemic al băncilor în vremuri de calm economic, fiind totuși nevoie de o coordonare a eforturilor cu alte autorități publice atunci când au loc dezechilibre macroeconomice, în articolul de față îmi propun să analizez o altă caracteristică a băncii centrale, și anume transparența acesteia, și modul cum influențează aceasta riscul individual și sistemic al băncilor.

În lucrarea lor, Dincer și Eichengreen (2014) punctează că independența și transparența băncii centrale sunt două aspecte inseparabile care merg mână în mână, fiind astfel complementare. În linii mari, transparența băncii centrale are în vedere gradul în care o bancă centrală face publice informațiile cu privire la procedurile din procesul de luare a deciziilor, hotărârile de politică monetară și obiectivele asumate, implementarea politicilor și variabilele economice relevante pentru starea economiei, sau, cu alte cuvinte, absența asimetriei informaționale dintre autoritatea monetară și publicul larg (i.e. absența opacității). Agenții economici activează într-un mediu dominat de incertitudine iar explicarea în detaliu a deciziilor și a urmărilor așteptate poate contribui la reducerea incertitudinii.

Îți recomandăm:

Cât de importantă este independența băncii centrale în reducerea riscului sistemic? Câteva observații empirice

Drept urmare, participanții la piață vor solicita prime de risc mai reduse pentru a investi în active riscante (de pildă, prime de risc pentru așteptările inflaționiste care sunt incluse în rentabilitatea activului fără risc de la care pornește un investitor cu aversiune la risc în procesul de actualizare a valorii așteptate – i.e. nominal risk-free rate) cu un impact asupra creșterii prețurilor acestora și, implicit, a averii în societate. În plus, un grad sporit de transparență ar putea să amplifice credibilitatea băncii centrale, flexibilitatea și reputația sa cu o influență pozitivă asupra ratelor de dobândă și a mecanismului de transmisie a politicii monetare.

Studiile anterioare cu privire la legătura dintre transparența băncii centrale și diferite variabile macroeconomice și financiare sunt inconcludente, însă concluzia generală este că volatilitatea pieței bursiere se reduce datorită unei abilități mai pronunțate a băncii centrale de a gestiona așteptările participanților la piață. Totuși Van der Cruijsen, Eijffinger și Hoogduin (2010) relevă o legătură neliniară dintre inflație și transparența băncii centrale argumentând că există un grad optim de transparență unde inflația este minimizată dincolo de care confuzia și informațiile într-un număr mare ar putea deteriora prognozele inflaționiste ale investitorilor.

Îți recomandăm:

Bogații nu sunt răi. Dimpotrivă. Haiducia din spatele redistribuirii progresive a resurselor „bogaților” este de departe cea mai proastă decizie

În Andrieș, Nistor și Sprincean (2020) extindem cadrul empiric existent investigând în ce măsură un grad ridicat de transparență al autorității monetare poate influența contribuția băncilor la riscul sistemic și, implicit, stabilitatea financiară. În acest scop, utilizăm un eșantion format din 34 de bănci cu active de peste 300 de milioane de euro la sfârșitul anului 2012 și care operează în nouă țări din Europa Centrală și de Est (ECE), inclusiv România – prin Banca Transilvania, BRD-Groupe Société Générale și Banca Comercială Carpatica – perioada analizată fiind 2005-2012 ce surprinde și efectele crizei globale financiare din 2007-2009. Deși aceste bănci sunt în marea majoritate subsidiare ale băncilor străine din vestul Europei având astfel capital străin, acestea pot fi de importanță sistemică dacă sunt puternic interconectate pe piața interbancară, au expuneri pe piețele de capital naționale sau regionale sau dacă depind de finanțarea de la băncile-mamă. Băncile selectate în eșantionul nostru sunt reprezentative pentru a studia impactul transparenței băncii centrale asupra riscului sistemic în regiunea ECE, patru dintre ele fiind incluse în Mecanismul Unic de Supraveghere al Băncii Centrale Europene iar 22 au băncile-mamă considerate alte instituții de importanță sistemică (O-SIIs) de către Autoritatea Bancară Europeană, și prezintă o poziție interesantă pentru a investiga ipoteza noastră având în vedere eterogenitatea politicilor băncilor centrale din această zonă.

Îți recomandăm:

Nu există soluții monetare la problemele fiscale, nu fără efecte secundare. Problema României este fiscal-bugetară

Transparența băncii centrale este măsurată utilizând indicele dezvoltat de către Dincer și Eichengreen (2014) și se bazează pe informațiile efective pe care băncile centrale le fac publice. Acesta presupune 15 întrebări referitoare la cinci dimensiuni ale transparenței: (1) transparența politică; (2) transparența economică; (3) transparența procedurală; (4) transparența politicilor și (5) transparența operațională. Indicele ia valoarea minimă 0 dacă banca centrală nu dezvăluie public nicio informație și valoarea maximă 15 în cazul unui grad sporit de transparență. Banca Națională a României (BNR) a înregistrat un trend ascendent în ceea ce privește transparența deciziilor luate și a obiectivelor asumate, pornind de la valoarea de 1,5 din 15 în 1998 și ajungând la 7,5 în 2014 (ultimul an pentru care sunt disponibile date). În această perioadă BNR a trecut printr-un șir de reforme care i-au modificat statutul, aliniindu-l băncilor centrale europene.

Rezultatele analizei noastre sugerează efecte benefice ale transparenței băncii centrale asupra riscului individual al băncilor, rezultând o diminuare a acestuia. Cu toate acestea, contribuția băncilor la riscul de ansamblu al sectorului bancar este amplificat. Astfel, deducem efecte contrare din perspectivă microprundețială (supraveghere individuală a băncilor) și perspectivă macroprudențială (supraveghere la nivel de sistem). În timpul evenimentelor extreme, băncile ar putea beneficia de pe urma informațiilor furnizate de banca centrală, îmbunătățindu-și previziunile și deciziile și, în consecință, să-și reducă riscul individual. La nivel de sistem, având în vedere informațiile pe care le dezvăluie băncile centrale, efectele de contagiune s-ar putea propaga prin efectul de turmă (herding behavior) când băncile se angajează în activități riscante, ceea ce ar duce la o creștere a contribuției acestora la riscul sistemic.

În continuare am analizat dacă relația dintre transparența băncii centrale și contribuția băncilor la riscul sistemic este eterogenă la nivelul țărilor cu diferite cadre de reglementare ale sistemului bancar. Rezultatele noastre indică faptul că, atunci când o bancă centrală care este mai transparentă și, de asemenea, mai independentă față de autoritățile publice, efectele sunt benefice atât asupra riscului care se acumulează în sectorul bancar în ansamblu, cât și asupra riscului individual al băncilor. Efectul negativ al unei bănci centrale mai transparente asupra riscului sistemic poate fi de asemenea redus în contextul unui cadru de reglementare mai calitativ. În contrast, băncile centrale transparente care se implică mai mult în supravegherea de ansamblu a sectorului financiar (bănci, asigurări și piață de capital) sporesc riscul individual al băncilor și, de asemenea, contribuția acestora la riscul sistemic.

Îți recomandăm:

Cum va arăta noua realitate economică post pandemie. Avantajele competitive pe care le are România

Deși independența și transparența băncii centrale sunt două noțiuni complementare, impactul acestora asupra caracterului sistemic al băncilor poate fi diferit. Într-un cadru în care băncile centrale aduc la cunoștința publicului deciziile luate și obiectivele asumate creând astfel un mediu economic mai predictibil, investorii pot reduce incertitudinea ce guvernează mecanismul pieței prin prime de risc mai reduse pe care le solicită pentru a investi în active riscante. Dacă o autoritate centrală mai transparentă tinde să reducă riscul individual pe care băncile și-l asumă, contribuția acestora la riscul sistemic este amplificat. O posibilă explicație derivă din stimulentele create pentru bănci de a se angaja în activități riscante prin efectul de turmă, sporind astfel efectele de contagiune la nivel de sistem.

 

 

Contributor

Comentarii