În Statele Unite lupta politică s-a încheiat, însă rata de infectare cu Covid-19 se află într-o continuă creștere. În Europa câteva state, printre care amintesc Franța și Belgia, au reintrat în „lockdown”, China în contrast, prin președintele Xi Jinping, vine cu o abordare plină de încredere și speranță că statul comunist va ieși mai puternic din această criză.
Pe 29 octombrie, în Beijing a avut loc adunarea Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, unde Xi Jinping și-a reafirmat rolul de lider suprem și incontestabil al țării și partidului comunist, la 9 luni de la apariția și răspândirea virusului care a aruncat China în cea mai mare criză din ultimele decenii, Xi Jinping fiind singurul care poate conduce statul asiatic și partidul comunist în aceste vremuri tulburi. Chinezii nu au ascuns faptul că au ambiții mari din punct de vedere economic, militar și tehnologic.

Îți recomandăm:

România este orientată strategic spre Occident. Academia Română pare orientată strategic spre China

Elita Partidului Comunist Chinez și-a arătat susținerea pentru Xi Jinping, i-au reafirmat dominarea politică și-l vor ajuta să împingă China înainte, astfel încât statul asiatic să avanseze din punct de vedere tehnologic, social și economic, pentru a face față noilor provocări în era post-pandemică și a tensiunilor pe plan internațional. Cum alți lideri ai planetei bat un pas înapoi, afectați de această criză sanitară, Xi arată că el și partidul au puterea absolută și China va juca un rol important pe plan global. Propaganda comunistă a funcționat în „oprirea” răspândirii virusului, pentru a demonstra superioritatea sistemului comunist chinez, aceștia avansând și promisiuni în vederea descoperii unui vaccin.

Criza sanitară a încetinit creșterea economică, rata șomajului și poziția Chinei pe plan global. Relațiile cu SUA au ajuns la o cotă de avarie, din cauza disputelor pe plan tehnologic, comercial și în ceea ce privește respectarea drepturilor omului. Diplomațiile din occident au reacționat prompt din cauza protestelor din Hong Kong. Statele Unite au scos în evidență vulnerabilitățile în ceea ce privește transferul de date personale, vulnerabilități pe care China le poate specula.
Viziunea lui Xi și a partidului Comunist a fost ratificată la adunarea Comitetului Central, de joi 29 octombrie, obiectivele PCC fiind ca statul asiatic să devină independent din punct de vedere tehnologic pe plan intern, a-și dezvolta industria, a crește gradul de protecție al mediului, dar să combată eficient ceea ce aceștia numesc amenințările externe.

Îți recomandăm:

Efectele economice ale dependenței de China. Ce se întâmplă când fabrica Planetei, China, se oprește?

Tonul dominant al lui Xi, indică faptul că statul asiatic pregătește terenul pentru decuplarea de Occident, în favoarea propriilor interese strategice, ceea ce ar putea reprezenta următorul nivel al globalizării, unul în care China își propune să devină principal actor.
Adunarea Comitetului Central are un mesaj clar pentru Occident, acela de a scoate în evidență succesul Chinei în gestionarea pandemiei. Întâlnirea a avut loc cu ușile închise, iar disensiunile interne au fost gestionare fără ca acestea să fie aduse la cunoștința publicului local și Vestului. După ședință, televiziunile chineze l-au prezentat pe Xi într-un ropot de aplauze, iar oficialii care au participat nu au purtat măști, un semn prin care China dorește să demonstreze lumii că a gestionat bine criza sanitară. În prezent, China a raportat 86307cazuri de infectare cu Covid-19, ceea ce este susceptibil a fi o cifră trunchiată, în ultimele 6 luni în statul asiatic fiind raportate doar 3000 de cazuri, la o populație de peste 1,4 miliarde locuitori. Pe plan mondial, în același interval, numărul de cazuri de infectare cu coronavirus a depășit 53 de milioane.

Îți recomandăm:

Europa resimte de abia acum efectele unui „virus chinezesc” mai insidios decât coronavirusul. Comisarul Vera Jourova: „Aceasta este marea lecție pe care am învățat-o”

Deși oficialii Partidului Comunist Chinez scot în evidență capacitatea înaltă a statului comunist în combaterea crizei Covid-19, imagini precum cea de mai jos pot fi surprinse des în spații publice.

În contrast cu SUA și UE, China, prin Xi, arată că este superioară iar acest lucru îi conferă un suport pe plan intern impresionant. În 2022, în China va avea loc cel de-al 20-lea congres al partidului comunist Chinez, până la momentul actual nu se întrevede apariția vreunui pretendent care să preia de la Xi frâiele puterii. Concluzia este una singură, Xi va conduce PCC și China pentru o perioadă de cel puțin 10 ani.

În ceea ce privește afirmarea puterii chineze pe plan militar, Comitetul Central a declarat ferm că China va face eforturi susținute pentru modernizarea forțelor armate și pregătirea intensivă a trupelor, în eventualitatea unui război.
Xi Jinping a încurajat China să realizeze progrese tehnologice masive, în vederea afirmării propriei independențe, astfel încât China să nu fie vulnerabilă în fața șocurilor externe, dar fără ca statul chinez să își închidă piața pentru investitorii străini. La ultima întâlnire, liderii Partidului Comunist au transmis un mesaj clar că statul asiatic va deveni un contestatar al SUA pe plan mondial.

Riposta Vestului

Un exemplu bun prin care Vestul a contracarat expansiunea statului comunist este politica lui Donald Trump, prin care a fost interzisă utilizarea tehnologiei 5G de origine chineză, în statele aliate SUA și prin care s-a stopat accesul companiilor chinezești la sisteme de operare. Efectul scontat este ca, în anii care urmează, China să nu devină un competitor serios pe piață.

Îți recomandăm:

China strănută, lumea întreagă se îmbolnăvește. Cât costă doar în acest moment închiderea „fabricii planetei” și cine va câștiga din criza coronavirusului

În prezent, China investește masiv în cercetare și dezvoltă propriile microprocesoare. Scopul chinezilor este a de deveni un jucător relevant pe această piață.
În acest an, China va ajunge la un produs intern brut de cca.15 trilioane de dolari, conform Fondului Monetar Internațional. Produsul Intern Brut al SUA, în acest an va fi de 20 trilioane de dolari, iar cel al Uniunii Europene va fi similar cu cel  al Chinei. Asta transformă China într-un jucător foarte important pe piață dar și un rival puternic pentru Occident.

Cu o economie în expansiune și cu dorința lui Xi și a Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez de independență tehnologică și modernizare a armatei, astfel având propria tehnologie încorporată în tehnica militară, nemaiavând vulnerabilități în sistem, dominația Chinei asupra Asiei va deveni incontestabilă. De aici mai vechea idee  a SUA, din era războiului rece, de a crea un NATO pentru regiunea Indo-Pacific.

La 30 august 2020, David Hale, secretarul de stat adjunct al SUA, a reiterat această idee de a constitui o alianță militară similară NATO în regiunea Indo-Pacific. Acesta va fi constituită la o scară redusă iar în timp se va mări, în funcție de amenințări. Totul depinde de cât de deschise vor fi statele democrate asiatice de a se alătura unei astfel de alianțe și de interferențele Chinei în regiune.

Cu siguranță, China va respinge vehement apariția unei alianțe militare indo-pacifice, susținută de SUA și își va folosi puterea financiară pentru a influența negativ constituirea unei eventuale organizații care-i va pune în pericol hegemonia în Asia.
Evoluțiile geopolitice sunt în desfășurare și rămâne să vedem cum administrația Joe Biden va gestiona relația cu China pe plan mondial, dacă va proceda similar administrației Trump sau dacă vor avea o abordare diplomatică, prin care vor dori a controla într-un fel sau altul deciziile Chinei.

Îți recomandăm:

Imperiul contraatacă: marea expansiune chinezească în lume amenință poziția Statelor Unite

Contributor

Comentarii