Cam ăsta a fost 2020: un an în care am regăsit lucrurile cu adevărat importante care dau sens vieții şi în care oamenii buni au devenit şi mai buni. Când eram tânăr căutam la oameni inteligența. Azi caut bunătatea. Iar anul ăsta greu a scos la suprafață nu doar suferința, claustrarea şi însingurarea, ci şi zăcăminte nebănuite de generozitate, de sacrificiu şi de dragoste față de cei din jur. Aceşti oameni, cei mai buni dintre noi, trebuie aduşi în față în anul care vine. Cu toții avem în minte cel puțin un nume al unui astfel de om. Am încredere că dacă revoluția oamenilor buni continuă, ne aşteaptă un 2021 plin de energie şi de optimism. La mulți ani!

Contributor

Comentarii