Atunci când discută despre alocarea resurselor, un economist este condamnat mereu să vadă lucrurile în negru și alb. Să gândească binar. Pentru că, în economie, avem doar două moduri distincte de alocare a resurselor pentru a produce bunuri și servicii: (1) prin mecanisme de piață și (2) prin stat. Nu există variantă de mijloc. Nu există nici varianta de resurse alocate prin mecanism de piață dar controlat de stat și nici mecanism de stat care copiază caracteristici ale pieței atunci când alocă resurse. Ambele variante enunțate fiind doar un corolar al celei de a doua variante care are statul în centrul său.

Prima variantă (cea prin piață) se bazează pe prețuri (îmbibate de raritatea resurselor și intensitatea preferințelor), specializare în producție, concurență, schimburi voluntare, calcul economic, profit, incertitudine. Doar de această variantă se ocupă știința economică, așa cum o știm noi de la clasici. Economistul care nu înțelege cum funcționează piața și ce rol fundamental joacă ea în existența noastră nu este economist. Această variantă se bazează pe proprietatea privată asupra mijloacelor de producție și pe instituția contractelor voluntare care reglementează circulația acestor resurse între operatorii economici.

Îți recomandăm:

Bogații nu sunt răi. Dimpotrivă. Haiducia din spatele redistribuirii progresive a resurselor „bogaților” este de departe cea mai proastă decizie

A doua variantă înseamnă opusul primei variante, negând tot ce stă la baza ei: piața nu există, prețurile sunt, de fapt, niște tarife administrate de planificatorul central ce nu reflectă niciodată nici raritatea și nici intensitatea preferințelor, profitul este înlocuit cu beneficii sociale, concurența este înlocuită de un cvasi-monopol ce te ține captiv și nu îți oferă alternative. Statul omniscient substituie individul în tot și în toate. El știe mai bine decât tine ce să consumi, cât să consumi, când să consumi și cum să consumi. El știe cel mai bine unde să fie investiți banii cu prioritate (în ce activități, în ce volume). El știe cel mai bine cât, cum, când și unde trebuie produse bunuri și servicii. Absența proprietății private este evidentă. Totul este pus la comun, este colectivizat. Iar o supra-structură formată din ”elite” controlează totul, zi și noapte.
Plecând de la cele două sisteme de alocare a resurselor, singurele de altfel, putem trage rapid o concluzie simplă și directă: falimentul socialismului este inevitabil. Cu prețuri care nu sunt încărcate nici de raritatea resurselor și nici de intensitatea preferințelor nu poți face niciun calcul economic. Nu poți spune dacă din alocarea de resurse pentru activitatea X ești în pierdere și nici nu poți compara rezultatul cu alte variante. Oricât de bine s-ar documenta sau informa planificatorul central sau oricât de complexe ar fi sistemele de colectare și analiză a datelor folosite, tarifele pe care le impune nu au proprietatea prețurilor de piață. Consecința este și ea clară: haos și, în final, faliment.

Îți recomandăm:

Populismul este cel mai periculos lucru care se poate întâmpla unei națiuni. Cu atât mai mult, este important pentru specialiști să nu tacă. Să sară ca arși atunci când citesc lucruri care pot dăuna grav sănătății unei națiuni

A treia cale nu există. Orice intervenție, cât de mică, se va transforma într-o intervenție și mai mare. De la puțină intervenție nu s-a ajuns niciodată la și mai puțină intervenție. Dimpotrivă, haosul și falimentul creat de intervenție a fost mereu invocat ca argument pentru a continua pe calea intervenției. Pentru a o rafina și pentru a o extinde și mai mult.
Sistemele socialiste sunt, așadar, imposibile din punct de vedere economic. La argumentul imposibilității economice se adaugă și aspecte de ordin moral insurmontabile (punerea la comun cu forța de resurse, exproprierea generalizată, agresiunea, violența etc.). Socialismul este o eroare intelectuală ce intră clar în conflict cu natura umană. Nu întâmplător, aplicarea socialismului oriunde în lume s-a lăsat mereu nu doar cu falimente economice ci și cu multe victime. Care au refuzat să fie expropriate de atribute umane vitale.

Îți recomandăm:

Cristian Păun: „Profitul nu e nici nemernic și nici nedrept”. Lecția de economie #6

Socialismul nu este nici pe departe o poveste frumoasă despre lupta cu inegalitățile sociale, despre rezonanța cu nevoile oamenilor sărmani, despre solidaritate, despre romantismul ajutorului dat celor în nevoie. Nu a fost niciodată despre așa ceva. Soluțiile socialismului la aceste probleme sunt foarte limitate și generează mereu probleme societale mult mai mari, cu efecte pe termen lung.

Contributor

Comentarii